Român omorât pe o autostradă din Ungaria. 40 de mașini au trecut peste trupul lui

Duminică seară, un român a fost victima unui accident teribil în Ungaria. Bărbatul ar fi vrut să traverseze autostrada M0 și a fost lovit de o mașină. Șoferul și-a continuat drumul.

Timp de 20 de minute, nimeni nu ar fi oprit, iar peste cadavru se estimează că ar fi trecut 40 de mașini. Bucăți din cadavru au fost găsite și la jumătate de kilometru distanță față de locul impactului.

Potrivit RTL, victima acestui accident îngrozitor era un bărbat de 92 de ani, turist. Poliția îl caută pe șoferul care l-a lovit prima dată. Accidentul s-a petrecut la kilometru 6 al autostrăzii, în momentul în care bătrânul a vrut să traverseze, evident, neregulamentar. A coborât dintr-un autocar în zona de odihnă Annahegyi și ar fi vrut să ajungă la un magazin aflat vizavi.

Poliția spune că șoferul care l-a lovit și-a continuat drumul și este acum căutat de poliție. Departamentul de Poliție Rutieră Érdi a deschis dosar penal. Se pare că bătrânul a fost lovit de șoferul unui Mercedes Sprinter gri, cel mai probabil înmatriculat în străinătate.

Sursa: www.digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.