Adina Micaș de la CSM Olimpia, bronz la Budapesta (Foto)

La sfârșit de săptămână judoka de la Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare au participat la un puternic turneu international in Ungaria, la Budapesta.

Am avut parte de o participare record cu peste 1800 de sportivi din 25 de țări, care s-au întrecut la 4 categorii de vârstă.

Antrenorul Marian Halas s-a prezentat cu 11 sportivi, dintre care s-au remarcat Adina Micaș, categoria +70 kg, U18, care a reusit sa câstige medalia de bronz. Paula Paștiu a terminat pe locul 5 la categoria +78, U23.

Evolutie bună a mai avut sportivul Emanuel Tar (60 kg, U18), care a câștigat trei meciuri și a pierdut alte două.

Pentru sportivi de la CSM Olimpia Satu Mare urmeaza weekend-ul viitor o competiție la Cluj Napoca, apoi o săptămână în cantonament pentru pregătirea participării la Campionatul National U23, ce va avea loc la Drobeta Turnu Severin în perioada 12–14 mai.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.