Momente emoţionante la ISU “Someş” Satu Mare (Foto)

Ieri, 21 aprilie 2023, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someș” Satu Mare, a avut loc o festivitate în cadrul căreia, 21 de cadre militare care s-au pensionat în ultimii 2 ani, incluzând și anul curent, au primit aprecierea colegilor lor, pentru întreaga activitate desfășurată în slujba acestei arme.

Pălăriile, umbrelele, bastoanele, plachetele personalizate au fost atențiile oferite foştilor pompieri, atenții care s-au dorit a simboliza atât o pensie lungă și liniștită cât și recunoștința și prețuirea pentru întreaga carieră.

În numele întregului colectiv, locotenentul colonel Buzduga Sergiu Marius, desemnat inspector şef al ISU SM, a adresat celor prezenţi un emoţionant mesaj alături de urări de sănătate şi de mulțumiri.

“V-ați iubit, înainte de orice, profesia, dedicându-vă timp nesfârșit acesteia, ați avut curajul de a vă pune, oricând vieţile în pericol pentru a vă proteja semenii, au fost zeci de ani puși în slujba acestei arme nobile”, acestea au fost doar câteva dintre cuvintele emoţionante care au marcat atât de frumos evenimentul de ieri.

Totodată, foștii camarazi le-au urat succes și putere colegilor rămaşi pe baricade, adresându-le cuvinte de încurajare și susținere. Vă mulțumim! A fost o onoare să lucrăm alături de dumneavoastră!”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.