Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor educației

Exmatricularea pentru cazurile extrem de grave, cu o procedură care să asigure dreptul la contestație, dreptul la apărare, nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învățământ, spune ministrul Educației, Ligia Deca.

„Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestație, dreptul la apărare etc. și sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învățământ și, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului.

Considerăm însă că, având în vedere situațiile din ultimele luni de violență în școală, trebuie să avem prevederi… Ne-am uitat și la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învățământul este obligatoriu și garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învățământ pentru cazurile cele mai grave”, a declarat Ligia Deca la Parlament, potrivit Mediafax.

Ea precizează că decizia privind reînmatricularea în același an școlar sau în cel următor va fi stabilita prin legislație secundară.

„Cred că fiecare caz este aparte și, în funcție de evaluarea profesioniștilor, se poate determina dacă reintegrarea se poate face imediat sau este nevoie de o perioadă de consiliere, de îndreptare, de reevaluare și așa mai departe”, a adăugat Ligia Deca.

Elevii din învățământul obligatoriu pot fi exmatriculați în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți elevi, potrivit unui amendament admis în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților.

Potrivit proiectului asumat de Guvern, era interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.