Măsuri de siguranță înaintea Sărbătorilor pascale în rândul lăcașurilor de cult

Pe tot parcursul acestei săptămâni, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul I.S.U. Satu Mare a efectuat o serie de acțiuni de verificare, monitorizare și control la 8 lăcașuri de cult din județ, unde s-a verificat respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, dotarea cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea acestora dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor folosite pentru arderea lumânărilor, pe timpul slujbelor religioase.

Totodată, pe parcursul acestor acțiuni, cadrele militare asigură instruirea reprezentanților clerului, privind buna organizare a slujbelor, din punct de vedere al siguranței credincioșilor, iar acolo unde este cazul vor acorda asistență tehnică de specialitate.

Să rămânem cu toții responsabili nu doar pe timpul acestor sărbători!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.