Cand va ajunge Sfânta Lumină la Satu Mare ?

Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va fi adusă în țara noastră, și anul acesta, Sfânta Lumină luată de pe Sfântul Mormânt din Ierusalim.

Datorită sprijinului lui Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului și a Adunării Naționale Bisericești, Sfânta Lumină va ajunge pentru a paisprezecea oară şi în Eparhia noastră. Ea va fi întâmpinată pe Aeroportul Otopeni și adusă de o Delegaţie Eparhială cu o cursă privată, sâmbătă, 15 aprilie, și va ajunge în jurul orei 20:00, la Sibiu, în jurul orei 21:00, la Cluj-Napoca, urmând ca destinaţia finală să fie Aeroportul din Satu Mare, în jurul orei 21:30.

Protopopii, preoţii și monahii o pot primi la Aeroporturile din Cluj-Napoca sau Satu Mare, în funcție de cea mai convenabilă distanță, pentru a o putea oferi credincioşilor care vor participa la Slujba Învierii, ce va fi săvârşită în bisericile şi mănăstirile din Eparhie, la ora 24:00.

De la Satu Mare, Sfânta Lumină va ajunge la Catedrala Episcopală din Baia Mare, fiind adusă de o Delegație Eparhială condusă de Arhimandritul Casian Filip, vicar administrativ, sâmbătă, 15 aprilie 2023, în intervalul orar 22.30-23.00, de unde preoții din Baia Mare și împrejurimi o pot duce la bisericile lor parohiale.

Tot de la Satu Mare, la fel ca în anii precedenți, Sfânta Lumină va fi preluată de către delegaţii ale comunităților ortodoxe din Slovacia, Ungaria şi Austria.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.