Porc de Crăciun cu voucher de 200 de euro de la ANSVSA

Românii ar putea beneficia de porc de Crăciun în baza unui voucher emis de ANSVSA, care să sprijine şi sectorul de creștere a suinelor din România.

Noua inițiativă legislativă ar putea să soluționeze problema micilor crescători care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza restricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană.

Legislația vine ca un ajutor în implementarea unei alte inițiative aflate în fază finală a dezbaterii parlamentare, Legea porcului.

„Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de cinci ani să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc. Acesta ar fi un aspect.

Al doilea aspect, dacă avem crescători care prin tradiție au crescut 50, 60, 70 de capete de porci, dar azi când discutăm despre Legea mirosurilor, de normele de mediu nu mai este permis să crească în comunități în sate, să le pună Consiliile Locale la dispoziție un teren unde să facă o construcție-tip cu norme de biosecuritate și să își desfășoare activitatea, să producem porc în România.

Dar cu gard, cu asistență veterinară, să putem să avem un control să nu intre oricine în ferma aceea”, a declarat deputatul Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, potrivit agrointel.ro.

Legea Porcului datează la Comisia de Agricultură de la Camera Deputaților din noiembrie 2021.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.