Un careian, condamnat la puşcărie ! A lăsat un om să moară !

Un bărbat din Carei, județul Satu Mare, judecat pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, persoană care a și murit ulterior, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare.

In septembrie 2019, poliția a intrat în alertă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit, cu urme de violențe, într-o locuință din Carei. Ancheta a scos la iveală că, pe fondul consumului de alcool și a relațiilor tensionate, între victimă și un vecin au avut loc de-a lungul timpului mai multe conflicte.

Unul dintre aceste conflicte a avut loc chiar cu o zi înainte. Unul dintre scandalagii le-a povestit filor săi că s-a luat la bătaie cu vecinul său. Unul dintre cei doi fii, adolescent, a luat decizia să se răzbune pe cel cu care tatăl său se află în conflict.

Seara, unul dintre fii bărbatului s-a dus împreună cu un prieten la victimă acasă și au lovit-o în mod repetat „cu pumnii, cu răngi şi cu un cuţitaş de bucătărie, pe toată suprafața corpului”. Bătăile au durat aproximativ două ore, între orele 18.00 și 20.00.

La un moment dat, la casa victimei și-a făcut apariția și bărbatul cu care victima se afla în conflict, tatăl unuia dintre agresori. Potrivit procurorilor, deși a constatat că victima este plină de sânge și în imposibilitatea de a se apăra „s-a limitat la a le cere celor doi să înceteze actele de violenţă”.

„De asemenea, deşi inculpatul avea posibilitatea de a-i acorda ajutor victimei sau să anunţe serviciul de ambulanţă sau alte autorităţi, pentru a i se acorda victimei îngrijiri medicale, nu a făcut-o, ci dimpotrivă, după ce a fumat o ţigară în curte, a plecat la serviciu, lăsându-i pe cei doi agresori în imobilul victimei”, se arată în rechizitoriu.

După ce au continuat să îl bată pe proprietar, cei doi „l-au abandonat pe acesta, dezbrăcat, într-o stare în care „bolborosea” doar cuvinte neinteligibile”. În timpul nopții victima a murit, ucigașii (16 și 17 ani) fiind condamnați la internarea într-un centru de detenție pentru o perioadă de 10 ani.

Bărbatul căruia nu i-a păsat de starea în care se află victima a fost trimis în judecată pentru „lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”. A recunoscut acuzațiile și a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare.

„Pe de-altă instanţa reţine împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine cooperantă cu organele judiciare, prezentându-se în faţa organelor de urmărire şi în faţa instanţei de judecată, recunoscând integral săvârșirea faptei. Totodată se reţine şi faptul că este la prima abatere de la legea penală, conform fişei de cazier aflată la fila 12 în dosarul instanței. Totodată, instanța mai reține și că inculpatul are studii medii – 8 clase, iar în prezent nu deține un loc de muncă”, se mai arată în sentința Judecătoriei Carei, care nu este definitivă.

Sursa: www.ziare.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.