De unde poți cumpăra vaccinul antigripal și ce preț are

Vaccinul antigripal se poate face în farmacie la solicitarea persoanei adulte.

In cazul minorilor, vaccinarea se realizează la solicitarea reprezentanţilor legali dacă persoana care se prezintă la vaccinare deţine o recomandare medicală de a fi vaccinat împotriva gripei sezoniere, a mai efectuat cel puţin o vaccinare împotriva gripei în anii anteriori şi numai după efectuarea unei anamneze minimale pentru identificarea unor eventuale contraindicaţii sau precauţii la vaccinare şi după obţinerea consimţământului informat al persoanei/ reprezentantului legal al persoanei care se prezintă la vaccinare, se arată într-o informare făcută de Ministerul Sănătății.

Vaccinul antigripal făcut în farmacii poate fi gratuit sau contra cost, însă de precizat este faptul că preţul de vânzare al vaccinului nu poate depăşi preţul maximal cu amănuntul aprobat de Ministerul Sănătăţii. Prețul unui vaccin antigripal este cuprins între 50-60 de lei, în funcție de farmacie.

Persoanele care se pot vaccina antigripal sunt vârstnicii peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice cardio-pulmonare sau sistemice, gravide pe parcursul trimestrului II si III de sarcina, persoanele institutionalizate din căminele de bătrâni, centre de plasament, personalul medical.

Virusurile care provoacă gripa se modifică de la an la an sau suferă mutații. Vaccinurile sunt astfel adaptate, în fiecare an, pentru a fi eficiente. Nivelul anticorpilor din organism scade la 6-12 luni de la vaccinare și trebuie să fie crescut printr-un nou vaccin. Imunizarea în urma vaccinării se instalează după aproximativ 2-3 săptămâni de la administrare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.