Scandal la un liceu prestigios din Satu Mare ! Un elev a dat în judecată şcoala !

Una din cele mai prestigioase licee din judetul Satu Mare, Colegiul National “Mihai Eminescu”, se afla in mijlocul unui scandal de proportii. Montarea unor camere video intr-o sala de clasa a scolii a bulversat spiritele, ducand la un adevarat “razboi” intre cativa elevi si dascali.

Cazul a ajuns si in fata judecatorilor, dupa ce unul dintre elevi a actionat liceul in instanta, cerand indepartarea camerelor de luat vederi. Conducerea colegiului vine cu explicatii pe marginea scandalului iscat, exprimandu-si pozitia prin intermediul unui comunicat de presa.

“In luna noiembrie a anului 2022, Consiliul Profesoral al colegiului, a hotarat, in unanimitate, montarea unor camere de luat vederi, intr-o sala de clasa, din cauza unor abateri disciplinare ale unor elevi. Un elev din aceasta clasa a actionat colegiul in instanta, solicitand demontarea camerei respective. In prezent, procesul este in derulare, ieri 04.01.2023 avand apel” se arata intr-un comunicat de presa al conducerii liceului.

Chiar daca problema in sine a ajuns doar acum in atentia opiniei publice, aceasta persista de aproape doua luni de zile, camere fiind montate in luna noiembrie al anului trecut, din cauza unor abateri disciplinare ale unor elevi, sustine conducerea scolii.

“Cazuri izolate, ca acesta, sunt provocari cu care se confrunta si alte scoli” mai spune conducerea colegiului.

In prezent, cazul se afla pe rolul Tribunalului Satu Mare. In procesul de miercuri, 4 ianuarie, cazul a fost amanat “in vederea emiterii unei adrese la intimat” se arata in justificarea Tribunalului. Urmatoarea sedinta va avea loc in data de 18 ianuarie 2023. De mentionat faptul ca, dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare, pe data de 21 decembrie 2022.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.