A prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP fals

Azi-noapte, în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean român în vârstă de 52 de ani, la volanul unui autovehicul marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în România.

La solicitarea colegilor noștri, bărbatul a prezentat și certificatul ITP al mijlocului de transport. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră au constatat faptul că documentul în cauză este fals, deoarece nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.