Fiecare dată de 13 ce pică marţea, să fie declarată „ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE”

Obiectivul de bază al campaniei îl reprezintă conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

În continuare salavatorii *Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș”al județului Satu Mare* doresc să vă aducă următoarele sfaturi:

La unele *accidente rutiere* sau *evenimente cu victime*, o parte dintre cetățenii care vor să dea o mână de ajutor persoanelor aflate în dificultate, fac acest lucru în mod greșit, uneori chiar punând în pericol viața celor pe care vor să-i salveze.

Printre cele mai mari erori întâlnite se regăsesc preluarea victimelor de la fața locului cu scopul de a ajunge cât mai repede la o unitate spitalicească fără a aștepta sosirea echipajelor medicale ale SMURD ori ale Serviciului de Ambulanță, extragerea persoanelor rănite din autoturisme fără ca acestea să prezinte un pericol iminent de explozie ori de incendiu, acordarea primului ajutor în mod greșit din cauza necunoașterii metodelor specifice, neluarea măsurilor de siguranță la fața locului, existând riscul producerii unor noi accidente sau ambuteiaje, neanunțarea ori furnizarea de date insuficiente la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, ori anunțarea cu foarte mare întârziere a evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.