Bine de ştiut. Reguli pentru sacrificarea animalelor

Tăierea porcului în apropierea sărbătorilor de iarnă este deja o tradiţie la români. Însă, dacă nu sunt respectate anumite reguli, oamenii se pot alege cu amenzi usturătoare.

Pentru românii care vor să îşi sacrifice porcii din propria gospodărie este important de ştiut că aceştia au nevoie de avizul unui medic veterinar. În caz contrat, pot fi sancţionaţi.

Acest control și probele au rolul de a verifica starea de sănătate a animalului pentru a fi siguri că porcul poate fi consumată în condiții sigure.

Specialiștii recomandă așteptarea rezultatului examinării pentru Trichinella spp. Rezultatul trebuie să fie unul negativ. Doar în acest mod carnea poate fi consumată.

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

În cazul în care cetăţenii doresc să cumpere produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, spun veterinarii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.