Contoarele inteligente de măsurare a consumului vor fi obligatorii în toate locurile de consum din România în următorii şase ani, potrivit unei decizii a Guvernului. Așadar, toți consumatorii de energie electrică, industriali sau casnici, vor fi obligați să suporte o nouă taxă sau cel puţin o parte din costuri.
Montarea unui astfel de contor inteligent costă sub 100 euro în ultimii ani. În prezent, aceste contoare sunt montate de distribuitori, costurile pentru montarea lor fiind recuperate prin includerea lor în tarifele reglementate de distribuție, parte a prețurilor finale la energie electrică plătite de toți consumatorii pe facturi.
Potrivit ANRE, clienților finali cu consum anual mai mare decât un anumit prag stabilit de instituţie, precum și celor care dețin surse de producere cu putere instalată mai mică de 10 kW trebuie să li se instaleze sisteme de măsurare inteligentă până la data de 1 ianuarie 2024. Tuturor celorlalți consumatori trebuie să li se monteze contoare inteligente până la data 31 decembrie 2028.