Să dăruim lumină și să luminăm viețile celor din jurul nostru reprezintă menirea oamenilor

Sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare a găzduit în cursul serii de marți cea de-a treia ediție a spectacolului caritabil ”Uniți în fapte bune”.

Peste 400 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și de penitenciare, militari din cadrul structurilor M.Ap.N, și ai altor structuri ale sistemului Național de Ordine și Siguranță Publică au participat la spectacolul caritabil organizat la nivelul județului Satu Mare.

Născut în contextul aniversării a 100 de ani de Românie, spectacolul a pornit în anul 2018, de la ideea comandanților de arme ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne de a onora uniforma miliară prin activități care ies din sfera cotidiană a atribuțiilor acestor structuri.

În final, s-a decis organizarea unui spectacol caritabil, fapt care a oferit posibilitatea organizatorilor de a-și uni forțele nu doar pentru îndeplinirea misiunilor, ci și pentru a fi uniți în ajutorarea celor de lângă noi, iar motto-ul spectacolului a venit de la sine: ”Uniți în fapte bune”!

Organizatorii spectacolului Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, cu sprijinul necondiționat al colegilor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare, ai celor de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, ai celor de la Penitenciarul Satu Mare, ai celor de la Direcția de Telecomunicații Speciale, ai celor de la Direcția Județeană de Informații Satu Mare și ai colegilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale au pregătit pentru invitați un spectacol de cântec românesc de înaltă ținută.

Pe scenă au evoluat membrii Ansamblului Viță de iederă coordonați de către serg. maj. Ionuț Rotar din cadrul IJJ Satu Mare, agent șef principal de Poliție Lucian Pop din cadrul IPJ Satu Mare, serg. maj. Bianca Timiș din cadrul ISU Satu Mare și plt. adj. șef Sorin Buc din cadrul IJJ Satu Mare.

Au urcat pe scenă apoi copiii Centrului de zi Sfânta Tatiana conduși de către doamna Marinela Panait – coordonatoarea centrului, care au oferit celor prezenți un mic dar muzical.

Finalul spectacolului a aparținut corului format din cadre militare și polițiști din cadrul tuturor structurilor implicate în organizarea concertului, care sub conducerea preotului militar Cristian Silaghi a încântat audiența cu o suită de cântece patriotice și un buchet de colinde.

Generoasele donații ale colegilor noștri au fost direcționate pentru sprijinirea Proiectului educațional al Centrului de zi Sfânta Tatiana.

Am reușit astfel să aducem o contribuție în folosul copiilor proveniți din medii defavorizate și să punem o cărămidă la fundația pe care se va înălța educația copiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.