Accident mortal. A căzut cu TIR-ul într-o prăpastie (Foto)

Un autotren a ieșit de pe șosea și a căzut, marți seara, într-o prăpastie adâncă din județul Mehedinți. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN 6, între municipiul Orșova și Porțile de Fier I.

În zona viaductului Padina din județul Mehedinți, un TIR înmatriculat în străinătate a căzut într-o prăpastie de 50 de metri, în zona stâncoasă, spun oamenii legii. Șoferul nu prezintă semne vitale, iar echipajele care intervin încearcă să-l scoată din resturile vehiculului. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens, transmit polițiștii.

Accident deosebit de grav în Mehedinţi. Potrivit România TV, camionul cu remorcă a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de siguranță și a căzut în gol. Acționează mai mulți salvatori (echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Ambulanței), iar poliția s-a deplasat la locul evenimentului pentru cercetări și dirijarea traficului rutier.

Intervenția este foarte dificilă. Pentru scoaterea victimei din cabina autotrenului, a fost chemată echipa de alpiniști a ISU Drobeta. Poliția a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.