Rezultatele probelor de laborator în cazul îmbolnăvirii copiilor de la GPP și GPN Medieșu Aurit

În cursul zilei de 29 noiembrie, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, prin adresa cu nr. 12619/29.11.2022, transmite concluziile în urma acțiunii de control în sănătate publică la Școala Profesională „George Coșbuc” Medieșu Aurit.

Vă reamintim faptul că în cadrul acestei unități de învățământ s-au înregistrat câteva cazuri de enterocolită în rândul preșcolarilor de la Grădinița cu Program Prelungit și Grădinița cu Program Normal Medieșu Aurit.

În urma ridicării a numeroase probe alimentare din meniul servit preșcolarilor (21.11.2022; 22.11.2022; 23.11.2022), în vederea efectuării determinărilor de laborator, s-a constatat faptul că nu au fost identificați agenți patogeni incriminați în declanșarea unei toxiinfecții alimentare.

Consiliul de administrație al școlii a hotărât suspendarea cursurilor în aceste grupe pâna la data de 5 decembrie. Între timp, se efectuează procedurile de dezinfecție.

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare monitorizează în continuare această situație până la revenirea preșcolarilor în cadrul acestei unități de învățământ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.