Două asistente s-au filmat cântând pe manele în camera de gardă (Foto)

Un clip video cu două asistente care cântă și dansează pe manele în camera de gardă a Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan” Rovinari din Gorj, au starnit o serie de reactii. Conducerea unității a luat o decizie în privința celor două femei.

Momentul care i-a enervat și mai mult pe români a fost când una din asistente, cea care a și filmat, a provocat-o pe colega sa, care părea să fie angajată într-un apel telefonic important, să participe la „distracție”, smulgându-i telefonul fix din mână și aruncându-l pe birou.

Conducerea Spitalului Orășenesc „Sf. Ștefan” Rovinari din Gorj a transmis un comunicat oficial după ce clipul video cu cele dăuă angajate a devenit viral pe TikTok și Facebook. Potrivit acestora, asistentele s-ar fi înregistrat la începutul anului 2022, acțiune pentru care au fost deja sancționate.

„Referitor la articolul apărut în publicația online Asingorj.ro, facem următoarele precizări:

Filmarea de pe rețeaua Tiktok a fost realizată la începutul acestui an, iar conducerea Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari, deoarece nu tolerează și nu vă tolera vreodată asemenea atitudine, a decis sancționarea celor două angajate. Astfel, la începutul acestui an, mai exact în luna ianuarie, medicul șef de la Secția Medicină Internă a sesizat conducerea unității medicale referitor la comportamentul nepotrivit al celor două asistente medicale, comportament care aducea prejudicii de imagine spitalului.

Cele două asistente se aflau în sala de tratament a secției și nu la Unitatea de Primiri Urgențe, așa cum a apărut relatat astăzi în mass media locală. Așadar, la începutul anului, după ce i-a fost adusă la cunoștință situația, managerul Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari a dispus constituirea unei comisii de cercetare disciplinară, iar în baza concluziilor raportului întocmit de membrii comisiei, managerul a decis sancționarea celor două angajate.

De asemenea, cele două asistente medicale au fost înștiințate că, în cazul unei alte abateri disciplinare, le va fi desfăcut contractul individual de muncă. Asemenea atitudine nu este acceptată de conducerea unității medicale, care va sancționa orice abatere de la regulamentul intern al unității. Managerul Spitalului transmite că indiferent de funcția sau de postul pe care îl ocupă persoana care comite abaterile, vor fi luate măsuri.

Având în vedere aceste considerente, transmitem pacienților și aparținătorilor acestora că Spitalul Orășenesc Rovinari rămâne o unitate medicală în care se pune mare preț pe calitatea actului medical”, a transmis Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan” Rovinari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.