Electrica își caută șefi. A pus anunțuri de recrutare

Grupul Electrica, unul dintre marile grupuri de distribuție și furnizare de energie electrică, așteaptă până la data de 11 noiembrie dosarele de candidatură pentru funcțiile de conducere, potrivit unui comunicat al companiei. Momentan, compania are o conducere interimară.

“Societatea Energetică ELECTRICA S.A. și consultantul său în recrutare – Pluri Consultants România S.R.L., anunță declanșarea procesului de recrutare și selecție a candidaților pentru ocuparea posturilor de: Director General, Director Financiar, Director Dezvoltarea Afacerii, Director Capital Uman. Acest proces va fi derulat în conformitate cu principiile Politicii de recrutare a conducerii executive a companiilor din Grupul ELECTRICA, respectiv echitate, transparență, nediscriminare, egalitate de șanse, precum și cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”, arată compania într-un comunicat de presă.

“Dosarele de candidatură vor fi depuse la adresa de e-mail proiecte.recrutare@pluri.ro, până la data de 17.11.2022, ora 23:00, în format electronic, așa cum este descris în anunțurile detaliate postate la adresele web anterior menționate”, mai arată compania.

Cel puțin pentru poziția de CEO, compania are mai multe seturi de criterii de selecție, dintre care primele sunt cele absolute, iar apoi cele relative.

Potrivit primelor, care trebuie îndeplinite integral, candidații trebuie să aibă studii superioare finalizate cu diplomă de licență, experiență profesională totală de minim 10 ani și experiență relevantă de management al unei structuri organizaționale de minim 3 ani.

Criteriile de eligibilitate relative sunt evaluate pe baza analizei dosarului de candidatură și reprezintă un avantaj. Astfel, candidatul ideal trebuie să aibă studii postuniversitare finalizate – programe de Master, studii postuniversitare finalizate – MBA, studii doctorale finalizate, experiență profesională în domeniul energiei și experiență relevantă de management al unei entități cu o cifră anuală de afaceri de minimum 100 de milioane de euro.

În luna mai a acestui an, directorul general al Electrica, Corina Popescu, a fost demis, fără cauze imputabile lui, după trei ani din mandatul de patru, Corina Popescu urmând să primească despăgubiri evaluate de noi atunci la circa 400.000 de euro. Atunci, în postul de CEO a fost numit interimar Alexandru Chiriță, care fusese Data Protection Manager la Hidroelectrica, iar mandatul său a fost reînnoit și va fi valabil până la sfârșitul anului sau până când va fi numit un nou CEO.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.