Plantam paduri pentru viitor !

Pataki Csaba, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Județul Satu Mare, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Plantăm păduri pentru viitor!”.

Prin acest proiect vom extinde domeniul forestier din județ și vom împăduri o suprafață totală de 8,95 ha cu plop negru și salcâm, plantațiile urmând a fi întreținute până la maturitate. Terenurile care urmează a fi împădurite se află în proprietatea comunelor Păulești (5 ha) și Tiream (3,95 ha).

Proiectul are o durată de implementare de 60 de luni, începând cu data de 1 noiembrie 2022 și are o valoare totală de 534.561 lei, din care 306.768,50 lei reprezintă finanțare din partea Fundației Pădurea de Mâine, iar cofinanțarea este asigurată de ADI Județ și de cele două primării beneficiare ale investiției.

Proiectul „Plantăm păduri pentru viitor!” are ca obiectiv general dezvoltarea comunităților forestiere din județul Satu Mare, inclusiv prin promovarea gestionării responsabile a pădurilor și complementar cu creșterea respectului față de natură prin educarea tinerei generații privind importanța pădurilor pentru un viitor mai curat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.