Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare au realizat, în această săptămână, 92 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, supermarketuri, piețe agroalimentare, centre de colectare a laptelui materie primă, automate de lapte, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare și de legume fructe.
În urma acestor controale, au fost sancționate contravențional, 2 unități, cu amendă totală în valoare de 11.200 lei – 1 amendă contravențională, în valoare de – 10.000 lei – 1 Fast Food, din localitatea Tășnad, – pentru comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și fără respectarea condițiilor de igienă conform prevederilor legislației în vigoare și – 1 amendă contravențională, în valoare de – 1.200 lei, 1 Magazin alimentar, din localitatea Satu Mare – pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, privind condițiile de depozitare și comercializare a produselor alimentare.
D.S.V.S.A. Satu -Mare, va continua acțiunea de verificare a unităților de alimentație publica și a unităților care desfac produse alimentare de origine animală și non animală de pe raza localităților balneare, precum și a tuturor pensiunilor de pe raza județului. Această acțiune va cuprinde și restaurantele și sălile de evenimente, care organizează în perioadă următoare nunți, banchete, boteze, precum și alte evenimente, pentru a pre întimpina apariția unor evenimente nedorite.
D.S.V.S.A Satu – Mare, roagă, toți organizatorii de evenimente, din județul nostru, cum ar fi ” zilele localităților, evenimente religioase, culturale ,sportive, comemorări, tabere ” care implică și consum public de alimente indiferent de origine, animală sau non animală, să notifice instituția noastră pentru a putea lua toate măsurile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în vederea evitării apariției unor episoade nedorite.
