Licean, condamnat la zece luni de închisoare pentru trafic de scutiri

Un fost elev de la un liceu din Cluj-Napoca a fost condamnat de judecători la zece luni de închisoare cu suspendare, după ce ar fi vândut peste 100 de scutiri false, cu ajutorul cărora mai mulţi elevi şi-au putut motiva absenţele.

Totul a început în momentul în care atenţia conducerii liceului a fost atrasă de numărul mare de scutiri. O profesoară, diriginte la una dintre clase a început să intre la bănuieli în momentul în care a observat numărul mare de absenţe al unei eleve.

Femeia a contactat medicul de familie, care a negat că ar fi eliberat adeverinţele pe care copila le-ar fi dus la şcoală pentru motivarea absenţelor. În urma verificărilor, poliţiştii clujeni au descoperit peste 100 de adeverinţe falsificate, care fuseseră ulterior vândute elevilor.

Tânărul, care acum a ajuns la vârsta maturităţii a fost condamnat la zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și de complicitate la uz de fals, în formă continuată., scrie stiridecluj.ro.

„Sub aspectul periculozităţii infractorului, observăm că este vorba despre o persoană fără antecedente penale, bine integrată social, că numeroase acte materiale au fost comise în timpul minoratului şi că, deşi a trecut o perioadă destul de lungă de timp de la momentul când, prin intervenţia organelor judiciare, s-au epuizat infracţiunile ( aproape 5 ani ), inculpatul nu a mai comis vreo altă faptă penală, însă circumstanţele personale favorabile inculpatului nu pot contrabalansa aspectele care trădează gradul de pericol social ridicat rezidând din circumstanţele concrete în care a fost manifestată conduita infracţională”, a transmis Curtea de Apel Cluj în motivarea respingerii apelului, mai scrie sursa citată.

Sursa: www.stiridecluj.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.