Noi vouchere de care vor beneficia românii

Ministerul Muncii și cel de Finanțe analizează un nou pachet de ajutoare pentru persoanele defavorizate: ”Vă asigur că oamenii nu vor rămâne descoperiți în această perioadă”.

Pensiile vor fi majorate sigur de la 1 ianuarie anul viitor, a declarat recent ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi. O majorare cu 10%, cum se vehiculează în prezent, nu ar acoperi însă nici măcar inflația de 16 procente, anunțată de INS.

„Procentul nu acoperă rata inflației de astăzi. Ce pot să vă spun cert este că pensiile vor crește cu cel puțin 10%, aici coaliția a ajuns la această înțelegere. În ceea ce privește rata inflației, estimarea de acum este într-adevăr undeva la 15%, cea pentru anul viitor este undeva la 7,7%, dar ce este cel mai important este să acționăm la cauzele inflației, că până la urmă, această rată a inflației este crescută în absolut toate țările europene. Dacă începem să umblăm la cauze, o să și rezolvăm această chestiune și cauza principală a creșterii ratei inflației este creșterea prețurilor la energie electrică și gaze, or aici mai degrabă trebuie umblat, ca să diminuăm considerabil rata inflației”, spune Daniel Zamfir.

Întrebat ce măsuri sociale sunt avute în vedere pentru a acoperi totuși rata inflației, senatorul PSD a spus: ”Ce pot să vă spun e că acum se analizează să existe un nou pachet de ajutoare pentru persoanele defavorizate, este vorba de un pachet, din nou, pentru ajutor pentru încălzire, dar vă va spune domnul Budăi mai multe și domnul Câciu, e vorba de un ajutor din acesta one-off pentru încălzire, pe care-l pregătesc Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii”.

„Vă asigur că oamenii nu vor rămâne descoperiți în această perioadă”, conchide social-democratul.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.