Guvernul va plafona prețul lemnului pentru foc la 400 de lei pe metru cub

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va plafona la 400 de lei prețul unui metru cub de lemn de foc, la 1.500 de lei pe tonă pentru brichetele de lemn și la 2.000 de lei pentru peleți.

„Astăzi, Guvernul va adopta decizia de plafonare a prețurilor la lemnele de foc. Este o decizie așteptată de peste 3 milioane de gospodării care folosesc lemnul de foc. În acest sens vom decide ca prețul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metru cub, la 1.500 de lei pe tonă la brichetele de lemn și la 2.000 de lei la peleți. Prețurile includ TVA”, a declarat Nicolae Ciucă.

Modificarea prețului plafonat la lemn față de prețul inițial anunțat de 500 de lei în proiectul de lege vine ca urmare a solicitării premierului, potrivit biroului de presă al Executivului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.