Azi are loc “Nocturna bibliotecilor”

Potrivit tradiţiei, în ultima seară de vineri a lunii septembrie, întreaga comunitate a bibliotecarilor din bibliotecile publice din România organizează evenimentul naţional Nocturna bibliotecilor, la iniţiativa şi sub auspiciile Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.

Amploarea şi succesul Nocturnei i-a determinat şi pe colegii bibliotecari din Republica Moldova să se alăture acestui eveniment, sporindu-i astfel valoarea şi vizibilitatea. În acest an, campania de mobilizare nocturnă a bibliotecilor adaugă în palmares ediţia cu numărul XIII şi este numită simbolic „Share location @ BIBLIOTECĂ”.

Biblioteca Judeţeană Satu Mare vine în întâmpinarea sătmărenilor cu un program personalizat şi diversificat, circumscris tematicii şi orientat către toate segmentele şi categoriile de public care va dori să participe la ediţia din acest a Nocturnei bibliotecilor. Astfel, instituţia cărţii sătmărene îşi va deschide porţile, vineri, 30 septembrie, la ora 17.00 , pentru a primi oaspeţi de seamă cu prelegeri şi prezentări tematice, cluburi de lectură, activităţi creative pentru copii şi pentru adulţi, lansări şi prezentări de carte şi reviste literare atât în limba română cât şi în limba maghiară, spectacol de teatru, vizionare de film, recitaluri de muzică uşoară din repertoriul românesc şi internaţional, momente de folk, muzică populară şi multe alte activităţi literare şi artistice.

Nocturna Bibliotecii Judeţene Satu Mare va debuta cu deschiderea oficială a evenimentului, urmată de o serie de activităţi pentru copii, denumite generic „Atelierele imaginaţiei” şi care includ ateliere de lectură, jocuri, face painting şi ateliere de creaţie în cadrul cărora participanţii vor confecţiona podoabe din materiale reciclabile. În tot acest timp, părinţii şi bunicii care îi vor însoţi pe copii sunt invitaţi să participe la o prezentare susţinută de Delia Danea, intitulată „Confesiunile unui psihoterapeut”, prin intermediul căreia vor avea posibilitatea de a se informa cu privire la circumstanţele în care este recomandată vizita la un psihoterapeut şi în ce manieră tehnicile utilizate pot contribui la diminuarea sau rezolvarea problemelor de viaţă ale pacienţilor.

Sub genericul „Strategie şi perspicacitate”, atât copiii cu vârste de peste 12 ani cât şi adulţii pasionaţi de jocuri de societate, vor avea posibilitatea de a-şi testa abilităţile de joc şi capacităţile de atenţie şi concentrare. Mai târziu, adulţii care manifestă interes pentru arta plastică, sunt provocaţi să participe, în limita a 20 de locuri, la atelierul „Creativi şi încrezători în capacităţile artistice”, livrat de designerul grafic Boér Alíz. Adolescenţii şi tinerii sunt provocaţi să participe la Conferinţele motivaţionale „Exerciţii de reflecţie. Atingerea ţelurilor”. Pornind de la nevoia de a împărtăşi poveşti de succes, invitaţii sau speakerii conferinţelor sunt Renato Crâşmar şi îndrăgitul cantautor şi interpret Petrică Mureşan.

Nu va lipsi din program o întâlnire nonformală cu cititorii îndrăgitului roman „Pădurea norvegiană”, semnat de celebrul autor japonez Haruki Murakami, dar şi vizionarea peliculei „Hoţul de cărţi”, precum şi un inedit schimb de carte intitulat „Culegem roadele imaginaţiei”. Iubitorii cuvântului scris sunt invitaţi să participe la evenimentul de lansare a volumului de memorii „Sinceritatea şi devotamentul”, semnat de îndrăgitul actor Carol Erdos, în prezenţa autorului şi în prezentarea cercetătoarei dr. Marta Cordea şi a istoricului dr. Viorel Câmpean. Pentru publicul de expresie maghiară, în parteneriat cu Asociaţia Borókagyökér Egyesüle, este programat evenimentul de prezentare a cărţii „Elindultam hosszú útra”, semnată de Béres János, urmat de un scurt spectacol folcloric. În spaţiul bibliotecii vor fi prezenţi şi membrii Cenaclului Tinerilor Scriitori Maghiari din Satu Mare (A Szamos Diakirodalmi kör tagjai) cu activitatea „Publicaţia culturală Szamos.

Provocări şi perspective („Szamos kulturális folyóirat. Provokáció és perspektivák”). Mai târziu este programată activitatea prilejuită de Ziua Poveştilor Populare Maghiare, intitulată „Mesélés családi körben (Poveşti pentru familii)” şi organizată în colaborare cu psihoterapeutul Bálint Katalin.

Un moment aşteptat de către iubitorii creaţiei literare în versuri denumit „Vibraţii de toamnă…din lirica poeţilor români” va fi organizat în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare şi cu participarea membrilor Cenaclului Cronograf, ai Asociaţiei Clubul Creatorilor Afirmarea şi ai Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest. Spre finalul Nocturnei îi vom avea alături pe actorii Trupei „Mihai Raicu” de la Teatrul de Nord Satu Mare care vor dezmorţi atmosfera cu deja celebrul spectacol stradal „Nunta”, în regia lui Victor Olăhuţ.

Întregul program organizat de Biblioteca Judeţeană Satu Mare pentru acest eveniment naţional va fi presărat cu momente muzicale pentru toate gusturile – muzică uşoară, mzică populară şi folk – reunite sub genericul „Biblio-Portativ Autumnal”. Astfel că vor evolua cursanţi ai Şcolii de Arte Satu Mare şi ai MT Creative Art Studio, precum şi apreciaţii cantautori şi interpreţi de muzică folk Georgeta Govor şi Adrian Lupescu. În cadrul ediţiei din acest an a Nocturnei Bibliotecii Judeţene Satu Mare va fi organizată şi o expoziţie colectivă de artă plastică, „Emoţie şi culoare”, care va reuni lucrări realizate de cursanţii Cercului de pictură şi ai Atelierului fanteziei de la Palatul Copiilor Satu Mare.

Organizatorii şi partenerii evenimentului promit şi alte surprize care vor fi dezvăluite pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene Satu Mare. Toţi sătmărenii sunt invitaţi să petreacă o seară frumoasă în compania gazdelor, a colaboratorilor şi partenerilor evenimentului, în noua casă a cărţii sătmărene şi să îşi activeze setarea telefonului mobil pe „Share location @ Biblioteca Judeţeană Satu Mare”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.