Proiect: Amenzi de 500 de lei pentru minorii care fumează în locuri publice, școli, parcuri, terenuri de sport sau pe stradă

Minorii care fumează în parcuri, școli, gări, mijloace de transport în comun, drumuri publice sau terenuri de sport – vor fi amendați cu 500 de lei, potrivit unui proiect de lege depus de mai mulți parlamentari PSD, PNL și de la minorități în Parlament. Iniţiativa legislativă prevede interzicerea consumului de tutun de către minori în locuri publice.

Proiectul modifică legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun şi a fost semnat de 29 de deputaţi şi senatori. „Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”, prevede proiectul.

De asemenea, nerespectarea acestor prevederi de către persoanele fizice se va sancţiona cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, mai prevede actul normativ. Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive, că dintr-un studiu efectuat de Agenţia Naţională Antidrog rezultă că există motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool şi droguri în rândul tinerilor. „De asemenea, văzând legislaţia naţională în domeniul ordini publice, constatăm că legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţionale consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor).

Ca urmare a acestor evidenţe, constatăm că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate”, menţionează iniţiatorii. Proiectul va intra  mai întâi în dezbaterea Senatului și apoi a Camerei Deputaților, care este for decizional.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.