Precizari cu privire la controalele la un restaurant din centrul municipiului Satu Mare

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare revine cu următoarele pecizări privind acțiunea de control la SC Restaurant Cinque SRL Satu Mare:

  • acțiunea de control la locația menționată s-a derulat în data de 22.09.2022
  • a fost verificat modul în care este respectată legislația în vigoare,
  • reprezentanții operatorului economic au fost invitați, pe data de 23.09.2022, la sediul CJPC Satu Mare, cu documentele necesare încheierii actului de control, în urma constării deficientelor, cu o zi în urmă
  • totodată, după încheierea verificării la fața locului, pe 22.09.2022 a fost dispusă măsura complementară a opririi temporare a activității până la remedierea deficiențelor, rămânând deschisă activitatea la bar.
  • pe data de 23.09.2022 a fost întocmit actul de control prin care operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 15.000 lei, un avertismentși măsura complementară a opririi temporare a activității până la remedierea deficiențelor.

Abaterile constatate:

  • utilizarea unot frigidere neigienizate,,cu aglomerări de praf la chedere și pe margini, cu lichide scurse, rugină, depuneri negre lipicioase
  • prestarea de servicii alimentare cu produse neetichetate
  • folosirea unor condiții necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, în blocul alimentar, (aragaz, plită, frigidere, pardoseală neigenizate, pereți cu tencuială scorojită, cu mucegai și igrasie).

Pe data de 26.09.2022, comisarii sătmăreni au verificat măsurile dispuse operatorului economic și s-a constatat faptul că acesta le-a dus la îndeplinire (a igienizat echipamentele de gătit, a zugrăvit pereții și a placat cu faianță tavanul de deasupra plitei, motiv pentru care unitatea a fost redeschisă în totalitate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.