Peste 11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în judeţul Satu Mare, urmând să fie distribuite medicilor de familie, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, Macrina Mihai.
La sfârșitul săptămânii trecute s-au primit 11.309 doze de vaccin antigripal. Asta înseamnă 58% din necesarul trimis Ministerului Sănătații.
În cursul zilei de mâine se așteaptă a doua tranșă de vaccinuri antigripale, respectiv 5.000 de doze. Acestea urmează sa fie distribuite medicilor de familie, unităților spitalicești și centrelor de specializare pentru vârstnici.