Este alertă în mai multe spitale din ţară după ce în secţiile de Terapie Intensivă au ajuns pacienţi care au mâncat ciuperci otrăvitoare.
În Bihor, zeci de oameni au ajuns la unitatea de primire urgente, după ce au gătit ciuperci culese de ei sau cumpărate de pe marginea drumului
Ciupercile culese din păduri, dar şi cumpărate de pe marginea drumului pot afecta sănătatea ori pot ucide, spun medicii. Mai mulţi români au fost internaţi la terapie intensivă în spitale din ţară după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare.
Odată intrată în organism, otrava declanșează simptome asemănătoare unei toxinfecții alimentare, cum ar fi stări de greață, amețeli, chiar și vărsături. Urmările pot fi însă mult mai grave și pot duce la deces. O singură ciupercă poate să omoare un om.
Specialiștii spun că ploile din ultima vreme au făcut ca sporii otrăvitori să ajungă și pe ciupercile comestibile și astfel se deosebesc foarte greu.
Doctorii atrag atenția că otrava din ciuperci este foarte periculoasă. Prin urmare, aceştia recomandă să mâncăm doar ciuperci care au fost verificate înainte, adică cele cumpărate din magazine.