Primul traseu de caiace pentru nevazatori, inaugurat (Foto)

Primul traseu de caiac accesibilizat din România a fost inaugurat luni, 26 septembrie, pe lacul Gheorgheni din Cluj-Napoca.

Persoanele nevăzătoare au vâslit independent din caiace, ghidate de sunetele emise de boxele de pe margine.  Activitatea a făcut parte din proiectul ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret” SMile 2 Sport și este inclusă în manifestările sportive organizate la Cluj-Napoca în cadrul Săptămânii Europene a Sportului de Primaria Cluj-Napoca.

“De anul trecut, de când am început acest proiect, am căutat soluții să accesibilizăm lacul pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru că e sportul pe care eu îl iubesc foarte mult şi ştiu că e întâi terapie, şi apoi sport. Și mai ştiu ce mult înseamnă pentru ei să aibă un sport accesibilizat, dar mai ales un sport pe apă. Cei nevăzători sunt fascinaţi că plutesc pe lac. Am întâlnit aici, la Cluj, foarte mulţi nevăzători şi am zis hai să facem ceva inedit pentru ei, ceva ce n-am mai întâlnit pe niciunde în România, nici prin alte țări unde am umblat: să accesibilizăm lacul, dar în aşa fel încât să se poată descurca singure, fără niciun ajutor, altul decât pentru urcarea în caiac. În rest, boxele își fac treaba: sunete diferite din puncte diferite ale lacului îi ghidează în ce direcție să vâslească. E un proiect pe care ne-am dorit să îl facem atât de uşor încât să poată fi implementat în orice oraş din România unde există  un lac și persoane cu deficiențe de vedere”, a spus Ionuţ Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.

Cu ajutorul sunetelor emise de boxe, Alex Benchea, ”alpinistul cu ochi albi”, dar şi alţi tineri nevăzători, au vâslit pe lac și au completat traseul, ghidați de sunetele emise din boxe.

“E un sentiment foarte fain să ştii că te poţi plimba singur pe lac, fără să depinzi şi de alţi oameni. Ionuţ a avut o idee bună să accesibilizeze lacul, nu am întâlnit aşa ceva în altă parte. Noi aici am stabilit trei puncte. Trei sunete distincte şi aşa ne orientăm, ne facem o hartă mentală. Mergem de la mal, de la primul sunet, apoi mergem de la 1 la 2, când ne apropiem de 2 virăm să ne întoarcem. Când ajungem prin mijloc, mergem spre sunetul trei şi apoi la unu. E ca un triunghi, de obicei. Îmi place, e frumos să pluteşti, să fii în natură, să simţi adrenalină şi bucurie”, a spus Alex Benchea.

Primarul Clujului, Emil Boc, i-a încurajat pe tinerii nevăzători chiar de pe lac, din caiac. Edilul a vâslit alături de Ionuț Stancovici și a parcurs mai multe ture de lac. De altfel, Emil Boc nu este la prima întâlnire cu acest sport. El a mai vâslit, în canoe, pe lacul Gheorgheni în anul 2021, cu ocazia manifestărilor organizate de Asociația Caiac SMile în memoria lui Ivan Patzaichin.

“Este o experienţă minunată, oamenii ăștia fac un lucru extraordinar. Ne ajută să facem cât mai accesibil acest oraş, un oraş în care toată lumea să se simtă bine. Iar acest program de accesibilizare pentru persoanele nevăzătoare, pentru ca ele să poată vâsli singure într-un caiac, e un lucru Dumnezeiesc, aş putea spune. Senzaţia de plutire este una liniştitoare, apoi mai e senzația de independenţă, faptul că tu singur poţi să iei decizii şi să mergi dintr-o parte în alta, fără să te oprească nimeni. Este un lucru inovativ să utilizezi sunetul ca mijloc de coordonare şi de comunicare, de ce nu?!

Dacă închideţi şi ochii nu e chiar simplu. Cu atât mai mult sunt de admirat aceşti copii extraordinari, care reușesc să se ghideze doar după sunete să ajungă în celălalt colţ al lacului. E o experienţă inedită, am încercat să închid ochii, dar am început să ameţesc, mi-a fost greu să îmi păstrez echilibrul, să şi vâslesc, am încercat până la limita la care am avut control”, a declarat primarul Clujului, Emil Boc.

Voluntarii asociației aderă, prin acest proiect, la inițiativa Comisiei Europene și a Ministerului Sportului din România de a crește gradul de conștientizare cu privire la beneficiile practicării activităților sportive și fizice regulate. De altfel, sub semnul Săptămânii Europene a Sportului vor sta toate activitățile planificate în cadrul ediției a doua a proiectului ”Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret” SMile 2 Sport. Datorită acestui proiect, tineri cu diferite deficiențe și dizabilități, cei proveniți din casele de copii sau din medii defavorizate din Cluj au posibilitatea să facă sport, săptămânal, alături de voluntarii Caiac SMile.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.