Va fi obligatoriu de 1 octombrie. Se dă lege în România

Începând cu data de 1 octombrie, în România, ar fi trebuit să se introducă măsura prin care se va putea returna la magazine orice sticlă, ambalaj sau pet, la care să se emită o garanție în bani ulterior. Autoritățile au anunțat că au întârziat cu punerea în practică a acestei legi.

Autoritățile au anunțat că nu ne vom încadra în termen, pentru că sistemul care ar trebui să asigure acest proces este greu de implementat.

Se poate preda la magazin orice ambalaj care poate fi spălat și refolosit. Iar la schimb se oferă o garanția în valoare de 50 de bani, 1 leu sau chiar mai mult, plătită când se achiziționează produsul. Dar acest lucru încă nu este posibil.

Una dintre condiții este ca pe sticlele și borcanele cu pricina să se menționeze că sunt reutilizabile. Însă producătorii nu utilizează această practică.

Într-un hypermarket din Brașov a fost găsit un singur sortiment de bere care se vinde ambalat în sticle reutilizabile. Comercianții ar trebui să semnaleze la raft ambalajele refolosibile, dar nici măcar vânzătorii nu știu unde se află.

Multe magazine din Romania nu dispun de infrastructura necesară pentru a colecta ambalaje. Și nu în ultimul rând, pentru recuperarea garanției este necesar să se păstreze bonul care, ulterior, trebuie prezentat.

 

Un Comentariu la "Va fi obligatoriu de 1 octombrie. Se dă lege în România"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.