Viata grea. Traieste in saracie, dar nu renunta la scoala

Are 11 ani însă arată de cel mult 8. Micuță de statură, subțirică, este mereu îmbrăcată cu hăinuțe cu două mărimi mai mici. Îi curge nasul de toamna devreme și până primăvara. Pare obosită și tristă deseori însă zâmbetul e prezent pe chipul ei.

De câte ori are ocazia, se lipește cu îmbrățisări de doamnele din echipa Stea, căutând afecțiune. Nimeni din familia ei numeroasă nu a fost la școală. Cu o mamă depresivă care a căzut în patima alcoolului după ce a pierdut un copil adolescent și cu un tată violent care răbufnește atunci când situația pare că-i scapă de sub control, Miruna a învățat să adoarmă în toiul scandalurilor, să-și pună singură ceasul deșteptător pentru a merge la școală, să-și îndese o coajă de pâine cu margarină în ghiozdan și să se descurce cu temele.

“Toți dorm când eu plec. Când e prea frig sau plouă tare, nu prea mă duc la școală că n-am ce să iau în picioare. În ăștia intră apa. M-am trezit săptămâna trecută și n-am avut chef să merg că tare ploua. Apoi m-am gândit mai bine și am plecat. Nu e bine să lipsim, așa mi-a spus Kata neni”, povestește Miruna.

Miruna își dorește să învețe și chiar dacă familia nu o susține, nu o educă și nu o ajută, ea a înțeles că este singura ei scăpare din mizerie. “Vreau să-mi cumpăr o mașină roșie și să mă îmbrac frumos. Îmi place să împletesc părul și poate mă fac coafeză”, spune Miruna zâmbind.

Dacă vrei să o sprijini pe Miruna și pe alți copii ca ea care au atât de mare nevoie de educație cu iubire, poți face o donație recurentă aici :

https://asociatiasteasm.ro/doneaza-online/

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.