Două drujbe furate din Franța, descoperite în Petea

In cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră la intrarea în țară un microbuz marca Renault, înmatriculat în România.

În microbuz, în calitate de pasager, se afla și un cetățean român în vârstă de 45 de ani, din județul Vrancea. Polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele acestuia din urmă două drujbe marca Stihl, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente din care să rezulte achiziționarea legală a acestora.

Existând suspiciunea că acestea ar putea fi însoțite fără drept, drujbele, în valoare de 17.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.