Un prinț român conduce organizarea funeraliilor Reginei Elisabeta

În Marea Britanie, în fruntea regimentelor Diviziei Regale de Gardă (Household Division) se află generalul-maior Christopher Ghika, Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE). Acesta este responsabil de organizarea din punct de vedere ceremonial a funeraliilor Majestății Sale Defuncte.

Christopher John Ghika este fiul prințului John Ghika (1928-2003), care a fost și el ofițer în armata britanică, tot în cadrul ”Irish Guards”.

Chris Ghika și-a început cariera militară în anul 1993, în cadrul regimentului de infanterie “Irish Guards” – o unitate de elită care asigură inclusiv protecția Familiei Regale britanice. De-a lungul carierei sale de aproape 3 decenii, ofițerul cu origini princiare românești a participat și la misiuni internaționale, în Macedonia de Nord, Kosovo, Sierra Leone, Afganistan și Irak. El a fost comandant adjunct pentru Strategie și Informații în cadrul Operațiunii internaționale “Inherent Resolve”, condusă de SUA, având drept misiune combaterea grupării teroriste ISIS în Siria și în Irak.

 

Gărzile Irlandeze reprezintă regimentul de infanterie al armatei britanice încă din 1642 și care, printre altele, continuă să își ducă misiunea de operațiuni și îndatoriri ale ceremonialelor militare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.