Gasca Zurli porneste intr-un turneu national

Gașca Zurli continuă programul „Verde la educație pentru circulație”, prin turneul național „Superpietonii”. Începând cu 25 septembrie, Gașca Zurli împreună cu Zebra Tony se vor opri, pe rând, în: Satu Mare, Iași, Bacău, București, Constanța, Ploiești, Brașov, Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara.

Biletele pentru spectacolele „Superpietonii” pot fi cumpărate online pe Entertix.ro și MyTicket.ro.

Turneul „Superpietonii” vine în continuarea programului educațional lansat pe www.verdelaeducatie.ro. Pe această platformă copiii și părinții pot găsi 10 episoade ale serialului „Super pietoni în acțiune”, cântecul Super pietonilor, fișe de antrenament și un chestionar de testare a cunoștințelor de circulație rutieră, pentru părinți. Platforma este permanent actualizată cu materiale educative și distractive, perfecte pentru toată familia.

„Superpietonii” este un spectacol special, pus în scenă de cele mai iubite personaje pentru copii din România, întreaga Gașca Zurli. Copiii vor face cunoștință cu Zebra Tony, care are rolul să îi învețe pe cei mici, dar și pe părinți și bunici, semnele și regulile de circulație. Zebra Tony se va transforma, treptat, în prietenul tuturor copiilor și îi va învăța de ce este atât de important să fie atenți la semnele de circulație, să respecte regulile de călătorit în mașină și multe alte lecții extrem de utile, care să îi ajute să fie în siguranță în trafic.

„Superpietonii” este o producție marca Zurli, după un scenariu original scris de Mirela Retegan.

„Suntem fericiți să-l prezentăm pe Tony copiilor din țară, el este ajutorul super-pietonilor, expert în regulile de circulație, iar rolul lui este să-i învețe pe toți copiii semnele și regulile de circulație. Am pregătit cântece noi, special create pentru acest proiect, iar spectacolul sperăm să vă placă, pentru că este un spectacol pentru toată familia. La final veți pleca relaxați, distrați și cu câteva informații noi despre regulile de circulație rutieră. Sunt foarte bucuroasă să ducem la îndeplinire misiunea programului Verde la educație pentru circulație, aceea de a-i învăța pe părinți, copii și bunici cele mai importante reguli de circulație, prin intermediul jocurilor și al cântecelor Zurli’’, a declarat Mirela Retegan, președintele Fundației Zurli.

Toamna aceasta, copiii au Verde la Educație pentru Circulație cu Zebra Tony și Gașca Zurli.

UNDE TE ÎNTÂLNEȘTI CU GAȘCA ZURLI ȘI ZEBRA TONY  ÎN TOAMNA ASTA

  • SATU MARE, 25 septembrie, ora 11.00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • IAȘI, 08 octombrie, ora 11:00 – Casa de Cultură a Studenților
  • IAȘI, 08 octombrie, ora 15:00 – Casa de Cultură a Studenților
  • BACĂU, 09 octombrie, ora 17.00 – Teatrul de Vară, Sala Radu Beligan
  • BUCUREȘTI, 15 octombrie, ora 11:00 – Sala Palatului
  • CONSTANȚA, 16 octombrie, ora 11:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • PLOIEȘTI, 22 octombrie, ora 11:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
  • BRAȘOV, 23 octombrie, ora 17:00 – Sala Dacia Lux Divina
  • CLUJ-NAPOCA, 29 octombrie, ora 11:00 – Casa de Cultură a Studenților
  • ORADEA, 12 noiembrie, ora 11:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor

„Superpietonii” este un proiect susținut de Fundația Zurli și Lidl Romania, prin programul „Verde la educație pentru circulație”. Mai multe informații despre program găsiți pe www.verdelaeducatie.ro, www.zurli.ro și www.fundatiazurli.ro.

Un Comentariu la "Gasca Zurli porneste intr-un turneu national"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.