Vrei sa primesti pensie de urmas ? Ce ai de facut ?

Elevii beneficiari ai unei pensii de urmaş, care au împlinit vârsta de 16 ani au obligația să prezinte la Casa Judeteană de Pensii, până la data de  25 septembrie 2022, adeverința din care să rezulte că, în anul școlar 2022 – 2023, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Reamintim în acest sens că programul cu publicul al Casei Județene de Pensii este de luni până joi între orele 900-1300.

În cazul nedepunerii adeverinței, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2022 se reține de la plată.

Studenții beneficiari ai unei pensii de urmaș, în vârstă de până la 26 de ani, au obligația, să transmită/depună la sediul Casei Judetene de Pensii  până la data de 25 septembrie 2022  o declarație pe propria răspundere privind continuarea studiilor.  În cazul nedepunerii declarației, până la data de 25 septembrie 2022, pensia aferentă lunii octombrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii.

Studenții urmași, în vârstă de până la 26 de ani au obligația  să prezinte Casei Județene de Pensii, până la data de 25 octombrie 2022  adeverința în original, din care să rezulte că în anul universitar 2022-2023 urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii.

În situația neprezentării până la data de 25 octombrie 2022 a adeverinței în original, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reținută de la plată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.