Mame cu varste sub 15 ani ! Satu Mare pe locul 8, la nivel national !

Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de nașteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit datelor definitive Eurostat.

În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 și 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene).

În ceea ce privește distribuția pe județe a nașterilor la mame cu vârsta sub 15 ani, pe primele locuri se situează:

– Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani)

– Bihor (52) și Dolj (52)

– Brașov (40)

– Argeș (29)

– Sibiu (28)

– Bacău (26)

– Constanța (24)

– Satu Mare (23)

– Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).

La polul opus se găsesc județele: Gorj (4 mame cu vârsta sub 15 ani), Mehedinți, Tulcea și Brăila (6 nașteri la o vârstă sub 15 ani, pentru fiecare), Vâlcea, Neamț, Botoșani, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud (câte 7 fete care au devenit

mame înainte de 15 ani, în 2020).

Multe fete, cu precădere din zonele rurale defavorizate, recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii și nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii. Datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.