Ciclul de elevi 2023 – 2027 vor susține un examen de Bacalaureat bazat pe competențe, la alegerea fiecăruia și personalizat. Anunțul a fost făcut de ministrul Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu susține ca, în continuare, baza Bacalaureatului să rămână matematica și limba și literatura română. Acestor discipline li se vor adăuga ulterior materiile solicitate de elevi, în funcție de competențele fiecăruia și de planurile de viitor.
„Dacă vorbim de un nou început în septembrie 2023, cu clasa a 9-a, înseamnă că în 2024 termin clasa a IX-a (…), în 2027 clasa a XII-a și poți în 2027 să dai un Bac complet diferit.
Dacă mă întrebați pe mine, da, aș vrea un Bac complet diferit. Aș vrea un Bac în care probele de competență să fie reale, adevărate și să poată să demonstreze competența fiecăruia dintre voi.
Unii vă pricepeți la (…) comunicare în limba engleză, alții vă pricepeți la lege, competență juridică, de ce nu? Și, alături de matematică, de limba și literatura română (…), aceste discipline care sunt și trebuie să rămână, voi să susțineți un examen bazat pe competențe, la alegerea fiecăruia dintre voi, personalizat”, a explicat Sorin Cîmpeanu.