Cine este românul bănuit că i-a ajutat pe rușii de la Killnet în atacurile cibernetice

 

Romanul care i-a ajutat pe hacker-ii rusi de la Killnet și a fost implicat în atacurile cibernetice din ultimele zile din România a fost identificat. Suspectul este un bărbat în vârstă de 23 de ani care era stabilit cu familia în Marea Britanie, titreaza jurnalistii de la www.digi24.ro

I. F. s-a născut în 20 ianuarie 1999, în județul Satu Mare. Bărbatul este stabilit cu familia în Marea Britanie. El rămăsese fără loc de munca.

Locuia izolat de ceilalți membri ai familiei, locuind într-o încăpere separată. El va fi evaluat medical, urmând să fie supus unor investigații de specialitate pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii faptelor. Cercetările în cazul lui sunt în curs.

Începând cu data de 29 aprilie, o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România.

Atacurile ar fi fost revendicate de gruparea rusă KillNet, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina, precizează Poliția Română.

Imediat după aceste atacuri, specialiști ai Ministerului Afacerilor Interne, Direcției Generale de Protecție Internă, Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul celorlalte structuri și instituții din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, au desfășurat activități specifice din competență, pentru contracararea atacurilor, protecția site-urilor vizate și identificarea persoanelor responsabile, în vederea asigurării rezilienței infrastructurilor IT.

În urma anchetei, a fost identificată o persoană bănuită, cetățean român, rezident în Marea Britanie, care ar fi susținut activitatea grupării infracționale, prin oferirea de sprijin pentru traducerea din limba rusă în limba română a materialelor promovate de gruparea infracțională și prin indicarea unor site-uri web din Romania care ar fi putut fi atacate prin același mod de operare.

În 2 mai, în urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile din Marea Britanie, prin National Crime Agency, au efectuat o percheziție domiciliară, în Marea Britanie, la adresa de reședință cetățeanului român, bănuit că ar fi fost implicat în desfășurarea atacurilor informatice, din ultimele zile, asupra infrastructurii IT din România.

De asemenea, ofițeri specializați din cadrul IGPR- Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice s-au deplasat în Marea Britanie, pentru acordarea de sprijin în ancheta desfășurată de National Crime Agency”, a comunicat Poliția Română.

Sursa: www.digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.