Cei mai fericiți tineri din România sunt la Iași

Nivelul cel mai ridicat de fericire a tinerilor români este înregistrat în Iaşi, în timp ce valoarea cea mai redusă este în Constanţa, potrivit unui studiu recent.

Studiul „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite” a fost realizat pe un eşantion de peste 5.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, din cele şase capitale ale tineretului din România: Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Timişoara, Bacău, Constanţa, Baia Mare şi Iaşi.

În medie, tinerii care au participat cercetare au punctat nivelul de fericire din oraşele lor cu 5,99 (din 10 puncte posibile), apoi gradul de siguranţă resimţit e peste medie (6,63/10), iar pentru proactivitate oraşele au primit un punctaj de 6,25/10.

Dacă cel mai ridicat nivel de fericire a tinerilor e înregistrat în Iaşi și cel mai redus în Constanţa, Cluj-Napoca este perceput drept cel mai curat şi unit oraş, Iaşiul fiind cel mai accesibil.

Guvernanţa programului „Capitala Tineretului din România” – în cadrul căruia a fost făcută această cercetare – este formată din Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT şi Banca Comercială Română.

Sursa: www.digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.