57 de refugiati ucraineni, inregistrati la AJOFM Satu Mare

Conform datelor prezentate de Simona Derșidan, director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Satu Mare, au fost înregistrați în evidențele agenției 57 cetățeni ucraineni refugiați din zona de conflict armat.

Dintre aceștia, un număr de 46 persoane au fost încadrate în muncă în principal în următoarele ocupații: țesătoare, tehnician în industria confecțiilor și tricotaje, confecționer asamblor articole textile, tapițer, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, cusător din piele și înlocuitori, lucrător bucătărie, proiectant inginer mecanic, ajutor ospătar.

În ceea ce privește situația copiilor ucraineni de vârstă școlară, conform informării realizate de prefect în cadrul ședinței, până în prezent 129 copii au fost integrați în sistemul școlar din județul Satu Mare dintre care 96 în mediul urban și 33 în mediul rural. Repartizarea școlarilor din țara vecină în funcție de ciclul de studiu se prezintă astfel: 40 sunt cuprinși în ciclul preșcolar, 39 în ciclul primar, 37 în ciclul gimnazial și 13 în ciclul liceal.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.