Poliția avertizează: Nu deschideți mesajele vocale primite prin SMS

A aparut o nouă metodă a infractorilor de a sustrage date și informații din telefonul mobil. Aceștia trimit SMS-uri cu un așa-zis mesaj vocal, dar care, în realitate, conține un link malițios către site-uri compromise.

Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute. Unii utilizatori au primit deja sms-uri scrise defectuos în limba română, care conțin link-uri malițioase, ce redirecționează utilizatorul către site-uri compromise. Scopul principal al atacatorilor este extragerea de la potențialele victime a datelor sensibile (personale, financiare și de autentificare). Nu furnizați astfel de date la cerere, după accesarea unor link-uri provenite din surse dubiose”, au avertizat reprezentanții DNSC.

Și Poliția Română avertizează cu privire la noua metodă de înșelăciune.

Ați primit și dumneavoastră acest mesaj? Sperăm că nu ați accesat acel link!

Reamintim! Nu accesați link-uri primite de la persoane necunoscute! Nu vă lăsați înșelați! Vă rugăm să distribuiți acest mesaj și să le reamintiți persoanelor vulnerabile de riscurile la care se expun în mediul online!”, au scris și polițiștii pe rețelele de socializare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.