Ce mesaje poți trimite de Paște ?

Paștele este un timp de bucurie, de reînnoire a spiritului și de reaprindere a credinței. Spune-le celor dragi cât de mult înseamnă ei pentru tine în această zi de Sărbătoare.

Iată câteva urări și felicitări de Paște pe care le poți trimite familiei, prietenilor sau cunoscuților sub forma unor mesaje, în 2021:

Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapa de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paște fericit!”.

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a Înviat!”.

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumină vine din inima fiecăruia. Paște Fericit!”.

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paste fericit!”.

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!”.

Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!”.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!”.

E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Hristos a înviat!”.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!.

Fie că sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări! Paște fericit!”.

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de căldură cum numai tu ştii să fii! Paște fericit!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.