A “agresat sexual” o vaca ! Tanarul s-a ales cu dosar penal !

Un tânăr din localitatea ieșeană Deleni este cercetat penal după ce a fost prins de proprietarul unei vaci făcând sex cu aceasta, urcat pe două găleți, în spatele animalului.

Proprietarul vacii a auzit zgomote din grajd și a mers să vadă ce se întâmplă. Când a întrat în adăpostul animalelor, omul a văzut un tânăr cu pantalonii în vine, urcat pe două găleți, la spatele unei vaci.

Fermierul a mers la poliție și a reclamat fapta, iar în urma vizionării unor imagini surprinse de camere de supraveghere, bărbatul a fost depistat. Pe numele lui a fost deschis dosar penal.

La data de 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Scobinți au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că în noaptea de 18 aprilie, un tânăr ar fi pătruns pe proprietatea sa și ar fi supus o bovină la acte de natură sexuală. În urma verificărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptelor a fost identificată de polițiști în persoana unui tânăr de 22 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și rănirea sau schingiuirea animalelor, iar cercetările sunt continuate”, a transmis IPJ Iași.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.