Cum va fi vremea in Noaptea de Inviere ?

Vremea de Paşte va fi predominant frumoasă, însă în noaptea de Înviere vor exista şi episoade de instabilitate atmosferică, cu ploi de scurtă durată în centrul, nordul şi nord-estul ţării.

Sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, dar va fi, în general, instabilă.

Temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice în jumătatea nordică a ţării şi local în restul zonelor. Ploile vor avea caracter torenţial, izolat se vor înregistra cantităţi de apă însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în sud-vestul, sudul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special asociate fenomenelor de instabilitate atmosferică. Maximele se vor încadra, la scara întregii ţări, între 14 şi 23 de grade.

Începând din orele serii, cerul se va degaja treptat în cea mai mare parte a teritoriului, iar ploi de scurtă durată vor mai fi posibile doar pe arii restrânse în centru, nord şi nord-est, iar în primele ore şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat.

Cât priveşte vremea din noaptea de Înviere, vor exista înnorări temporare în centru, nord, nord-est şi în partea de sud-est a ţării. În acest context, minimele vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade.

Prognoza de specialitate arată, totodată, că, în prima zi de Paşte, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor şi predominant frumoasă.

În a doua zi de Paşte, vremea va fi deosebit de caldă în majoritatea zonelor, dar în general instabilă, ceea ce înseamnă că, temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Meteorologul ANM a precizat că, pe arii relativ extinse, în nordul şi în centrul ţării, în zonele de deal şi de munte, şi pe alocuri în restul teritoriului, în a doua parte a zilei, ploile vor avea caracter torenţial şi nu sunt excluse căderile de grindină.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.