Poliția de Frontiera: Măsuri de fluidizare la graniţa cu Ungaria

Ca urmare a faptului că, în perioada Paştelui Catolic, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei, în special pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.

În acest sens, conducerea Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.

Astfel, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.

De la ridicarea restricţiilor (începând cu 18.04.2022, ora 23:00), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor și Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 4.700 de automarfare, din care aproximativ 4.000 pe sensul de ieşire din ţară.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.