Politistii de frontiera, la datorie in perioada Sarbatorilor Pascale

Având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.

Totodată, la nivelul punctelor de trecere a frontierei a căror infrastructură permite acest lucru, va fi operaționalizată câte o bandă care va asigura un control operativ al documentelor pentru persoanele vulnerabile. Cetățenii care pot tranzita frontiera pe aceste benzi, ce vor fi semnalizate corespunzător, sunt persoanele cu dizabilități, vârstnicii, femeile însărcinate sau părinți singuri cu copii mici. În funcție de configurația punctelor de trecere a frontierei terestre, se va realiza o preselectare a persoanelor în cauză, care vor fi îndrumate către culoarele respective.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, peste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.