Proiect de eficientizare energetică a clădirii Palatului Administrativ

În ședința extraordinară din data de 11 aprilie 2022, consilierii județeni au aprobat proiectul „Cresterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare” și a cheltuielilor legate de proiect, în vederea depunerii lui spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

În urma implementării acestui proiect, consumul anual de resurse de încălzire pentru clădirea Palatului Administrativ va fi redus semnificativ.

Proiectul prevede termoizolarea unor componente ale clădirii, realizarea unei instalații de încălzire care va folosi aceeași instalație de distribuție a agentului termic, înlocuirea radiatoarelor cu ventiloconvectoare carcasate și realizarea unei instalații centralizate de climatizare în locul aparatelor individuale de aer condiționat. De asemenea, vor fi înlocuite conductele și coloanele de distribuție apă rece din interiorul clădirii, vor fi termoizolate conductele de distribuție a apei reci de consum, vor fi montate baterii monocomandă cu debit redus, iar obiectele sanitare vor fi înlocuite. Totodată, proiectul propune înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele noi cu sursa de tip LED și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice monocristaline pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile.

Valoarea maximă eligibilă a proiectului este în cuantum de 24.580.821 lei (fără TVA), respectiv 4.993.361 euro (fără TVA).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.