A vrut sa iasa din tara cu un permis de conducere fals

Marţi, 5 aprilie, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieşi din România un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Maramureş.

Tânărul conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în România. La controlul documentelor pentru ieşirea din ţară, acesta a prezentat, pe lângă documentele de trecere a frontierei de stat și permisul de conducere. Cu ocazia verificărilor, polițistul de frontieră a constatat că permisul de conducere prezentat la control – un document ucrainean – nu este unul autentic. Maramureşeanul a declarat că a urmat formalităţile necesare obţinerii unui permis de conducere în ţara vecină şi nu ştia că documentul său nu este unul valabil.

În cauză, a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals și conducere fără permis. De asemenea, nu i s-a permis continuarea călătoriei la volanul maşinii, fiind sfătuit să găsească o altă variantă legală pentru a ajunge cu maşina la destinaţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.