“Batalie” stransa ! Alegeri parlamentare in Ungaria

Astăzi, 3 aprilie, au loc alegeri parlamentare în Ungaria. Este primul scrutin legislativ din ultimii 12 ani în care premierul maghiar Viktor Orban nu este sigur de victorie. Cel mai longeviv prim-ministru din Europa încearcă să se mențină la putere.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Politico Europe, partidul Fidesz, condus de premierul Ungariei, Viktor Orbán, conduce cu o majoritate restrânsă, de doar 50% în fața candidatului unic al Opoziției Unite, Péter Márki-Zay, care este cotat cu 44% din sufragii.

Cu o săptămână înainte de alegeri, un sondaj de opinie național intrat în posesia portalului www.telex.hu și realizat de Závecz Research arăta că avansul coaliției de guvernare era de doar 2%. Procentul celor care vor o schimbare de guvern era de 42% acum șapte zile, în timp ce numărul celor care doresc rămânerea guvernului Orban la putere era de 44%.

Votanții afiliați unui partid s-au aliniat în spatele acestora în privința opțiunilor lor. În rândul celor neafiliați, procentul celor care doresc schimbarea de guvern era cu o săptămână înainte de alegeri egal cu cel al celor care doresc rămânerea executivului: 26% – 26%.

Sondajul făcut de Závecz Research arăta că 64% din votanți au decis cu cine votează, iar opinia cu privire la schimbarea de guvern prefigurează votul indecișilor. Procentul acestei categorii este de 28%.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.